Programul Interreg NEXT România-Ucraina: Fonduri pentru comunitățile din zona de graniță

Marți, 14 februarie a.c., a avut loc, la București, lansarea oficială a Programului Interreg NEXT România-Ucraina, pentru perioada 2021-2027. Evenimentul a avut drept scop informarea celor interesați cu privire la existența fondurilor europene destinate dezvoltării comunităților aflate la frontiera dintre cele două state participante.

Lansarea Programului Interreg NEXT

Marți, 14 februarie 2023, va avea loc lansarea oficială a Programului Interreg NEXT România-Ucraina. Evenimentul va fi organizat la București, începând cu orele 10.00, și se va bucura de participarea membrilor Comitetului de Monitorizare din România și din Ucraina și a altor actori care pot contribui la buna derulare a viitorului program.

Interreg NEXT: Prelungirea termenului pentru depunerea candidaturilor pentru Comitetul de Monitorizare

Organizațiile non-guvernamentale care activează în România, în domeniile: protecția mediului, mediul de afaceri, precum și instituțiile de învățământ superior cu sediul în aria eligibilă a Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina (județele: Botoșani,  Suceava, Satu Mare, Maramureș, Tulcea) care doresc să se implice în procesul de consultare și luare a deciziilor strategice la nivelul programului, sunt invitate să depună aplicația pentru a deveni observator în cadrul viitorului Comitet de Monitorizare al Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027.

Programul Interreg NEXT România-Ucraina a fost aprobat!

Comisia  Europeană a aprobat Programul Interreg NEXT România-Ucraina pe data de 30 noiembrie 2022.

În atenția ONG și a instituțiilor publice de învățământ superior din România!

Organizațiile non-guvernamentale care activează în România, în domeniile: protecția mediului, mediul de afaceri, precum și instituțiile de învățământ superior cu sediul în aria eligibilă a Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina (județele: Botoșani,  Suceava, Satu Mare, Maramureș, Tulcea) care doresc să se implice în procesul de consultare și luare a deciziilor strategice la nivelul programului, sunt invitate să depună aplicația pentru a deveni observator în cadrul viitorului Comitet de Monitorizare al Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027.

Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina va fi transmis Comisiei Europene

Guvernul României, a aprobat, în cadrul ședinței de joi, 30 iunie a.c., negocierea și semnarea, de către România, a Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina. Programul va fi înaintat Comisiei Europene spre aprobare.

Consultare publică: Interreg NEXT România-Ucraina, versiunea finală

Autoritatea de Management pentru Programul România – Ucraina 2014 – 2020, în calitate de coordonator al procesului de programare, organizează un proces de consultare cu privire la versiunea finală a Programului Interreg NEXT România-Ucraina, aferent perioadei 2021-2027.

Versiunea finală a noului program de cooperare Interreg NEXT România-Ucraina a fost aprobată de Comitetul Comun de Programare

Partenerii din România și Ucraina s-au întâlnit online azi, 25 mai a.c., în cadrul Comitetului Comun de Programare, pentru a discuta draftul Programului Interreg NEXT România-Ucraina aferent perioadei 2021-2027, inclusiv alocările financiare pentru prioritățile programului. Cele două delegații au aprobat documentul în forma propusă de Autoritatea de Management, urmând ca acesta să fie publicat pentru consultări pentru 10 zile.

Consultare publică: Interreg NEXT România-Ucraina

Autoritatea de Management pentru Programul România – Ucraina 2014 – 2020, în calitate de coordonator al procesului de programare, organizează un proces de consultare cu privire la primul draft al Programului Interreg NEXT România-Ucraina, aferent perioadei 2021-2027.

Programul Interreg NEXT România-Ucraina parcurge o nouă etapă de pregătire

Marți, 23 noiembrie a.c., Comitetul Comun de Programare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina s-a reunit on-line, pentru a stabili activitățile care urmează să primească finanțare în perioada 2021-2027, prin acest program.

Comitetul Comun de Programare pentru Programul Interreg NEXT România-Republica Ucraina 2021-2027 a stabilit viitoarele domenii de finanțare

Comitetul Comun de Programare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina s-a reunit on-line, miercuri, 14 iulie a.c., pentru a stabili obiectivele de politică ce urmează a primi finanțare în perioada 2021-2027.

JEMS